OBTINEREA DE NOI CULORI LA JUCATORII GALATENI
Postat de Lumea-Columbofilă.ro la 5 august 2014
AUTOR: DINA MERGEANI
Pentru început, menţionez că toate aceste informaţii legate de posibilitatea introducerii unor culori noi pot fi utlie la o mare parte a raselor de porumbei. În acest sens, culori noi se pot introduce şi stabiliza chiar şi la rase care au doar câteva culori standardizate,
oricare astfel de culoare nouă fiind deja stabilizată la cel puţin o altă rasă de porumbei omologată la nivel european. Astfel, la Jucătorii de Galaţi, pe lângă varietăţile albastru dungat, negru, roşu şi galben, mai nou s-a adăugat o nouă varietate de culoare – albastrul diluat (lăptiu sau argintiu). Pe lângă această culoare, se pot introduce şi alte culori noi, culori frecvent întâlnite la alte rase de porumbei, aşa cum ar fi:
a) ciocolatiul: Ciocolatiul trebuie privit drept culoarea pereche a negrului la fel cum sunt galbenul şi roşul. Ciocolatiul si galbenul sunt varietăţile diluate în timp ce negrul şi roşul sunt varietăţile intense. La fel ca şi la porumbeii unicolori, la porumbeii bălţaţi, ciocolatii rezultă din împerecherea galbenului cu negru sau din împerecherea pe albastrului diluat cu galben. Astfel, dintr-un mascul galben recesiv (cu o culoare de fond albastru-negru) şi o femelă neagră sau albastră, toţi puii ciocolatii vor fi femele în timp ce toti puii negri vor fi masculi ce vor putea avea pui femele ciocolatii. Dacă o astfel de femelă cioclatie va fi împerecheată cu un mascul asemănător tatălui ei (galben cu o culoare de fond albastru-negru), atunci vom putea obţine atât femele ciocolatii cât şi masculi ciocolatii precum şi femele şi masculi galbeni recesiv. În schimb, o femelă ciocolatie împerecheată cu un mascul negru (sau roşu recesiv cu o culaore de fond albastru-negru) va avea urmaşi masculi negri ce vor putea avea şi ei urmaşi femele ciocolatii. Masculii negri cum sunt cei mentionaţi în ambele paragrafe de mai sus, daca sunt imperecheaţi cu o femelă neagră, vor avea pui femele şi ciocolatii şi negre respectiv pui masculi negri dintre care unii vor putea avea şi ei urmaşi femele ciocolatii. Astfel, daca împerechem un mascul ciocolatiu cu o femelă neagră, toti urmaşii ciocolatii vor fi femele în timp ce toţi urmaşii negri vor fi masculi. În schimb, dacă astfel de masculi sunt imperecheaţi cu femele ciocolatii, vor avea urmaşi masculi atât ciocolatii cât şi negri care pot avea urmaşi femele ciocolatii. Rezultatele obţinute mai sus referitoare la împerecheri între negru şi ciocolatiu sunt la fel ca şi la rezultatele împerecherilor între roşii si galbeni, cunoscute deja de mulţi dintre crescători. În final, dacă împerechem un mascul ciocolatiu cu o femelă ciocolatie vom avea numai urmaşi ciocolatii. Totuşi, din toate perechile menţionate anterior putem scoate şi pui roşii sau galbeni, aceştia fiind, de fapt, nişte porumbei negri sau ciocolatii plus roşu uniform (roşu recesiv).
b) gutul sau solzatul pe albastru: Freecvent, aceştia pot fi obtinuţi in doar două generaţii de împerecheri controlate. În prima generaţie se va imperechea un porumbel albastru cu unul pe negru, rezultând porumbei negri cu o culoare mai mată. Aceştia din urmă se vor împerechea din nou cu porumbei albaştri, rezultând un procent de aproape jumătate din pui solzaţi pe albastru (guţi). Totuşi, uneori putem obţine porumbei guţi şi din doi părinţi complet negri. Nu trebuie uitat că solzatul pe albastru este necesar pentru obţinerea unei culori negre cât mai uniforme la nivelul capacelor aripilor. Astfel, daca sub negru se află un model al capacelor aripilor dungat (şi nu solzat), la unii porumbei negri se pot observa două dungi mai închise decât restul capacului aripii care este uşor mai decolorat. Odată obţinut un astfel de porumbel solzat pe albastru, mascul sau femelă, el va fi împerecheat cu porumbei albaştri dungaţi. Deoarece modelul capacelor aripilor albastru solzat este mai puternic ca şi mod de transmitere decât modelul albastru dungat, atunci cel puţin jumătate dintre urmaşi vor fi albaştri solzaţi. Împerecherea între ei a doi albaştri solzaţi ce au un părinte albastru dungat poate determina apariţia a unui sfert de pui albaştri dungaţi, restul de aproape trei sferturi fiind albaştri solzaţi. Împerecherea a doi albaştri solzaţi ce au ambii părinţi negri sau care au ambii părinţi solzaţi poate duce la apariţia numai a unor urmaşi albaştri solzaţi.
c) argintiul sau dungatul pe roşu: Această culoare se obţine din împerecherea albastrului cu roşu uniform (roşu recesiv), in mai multe generaţii, după şansa fiecărui crescator. Vorbim de şansă pentru că, sub roşul uniform poate fi atât negru sau albastru-negru cu diferite modele ale capacelor aripilor cât şi roşu-cenuşiu. De aceea, numai în anumite situaţii ale unor împerecheri albastru cu roşu vom obtine porumbeii roşu-cenuşiu. Un semn al obţinerii unor porumbei roşu-cenuşii (primul pas spre obţinerea argintiilor) îl reprezintă obţinerea unor porumbei cenuşii cu diferite nuanţe de roşu mai ales la nivelul capacelor aripilor (care au atât gena pentru roşu-cenuşiu şi cea pentru modelul solzat al capacelor aripilor cât şi cea care îi face pe porumbeii albaştri să devină negri – gena Spread). Astfel de porumbei cenuşii se pot obţine şi din împerecheri între negru şi roşu uniform.
Odată obtinuţi astfel de porumbei cenuşii, ei vorr fi împerecheaţi 2-3 generaţii la rând cu porumbei albaştri (albastru-negru dungat), până vor fi îndepărtate atât gena pentru modelul solzat al capacelor aripilor cât şi gena Spread mai sus menţionată şi vor apare şi urmaşi argintii (gri deschis cu dungi roşii). Pentru păstrarea culorii şi a desenului dungat al capacelor aripilor, porumbeii argintii vor fi împerecheaţi cu albaştri dungaţi. Astfel, dacă împerechem o femelă argintie cu un mascul albastru, toţi puii masculi vor fi argintii iar toate femelele vor fi albastre. Masculii argintii cu mamă albastră, dacă vor fi împerecheaţi cu o femelă albastră vor avea urmaşi femele atât argintii cât şi albastre precum şi urmaşi masculi argintii şi albaştri. Aceşti masculii argintii cu mamă albastră, dacă vor fi împerecheaţi cu o femelă argintie, vor avea numai urmaşi masculi argintii dar urmaşi femele atât argintii cât şi albastre. În schimb, din masculi argintii obţinuţi din părinti argintii împerecheaţi cu femele argintii pot rezulta numai urmaşi argintii cu dungi roşii şi, cel mult, femele albastre.
d) dungatul pe galben: Astfel de porumbei se obţin din dungatii pe roşu împerecheaţi cu galbeni sau albaştri diluaţi sau din galbeni cu albaştri. Cea mai simplă cale de obţinere a lor este cea în care împerechem un mascul argintiu cu o femelă albastru diluat. Puii masculi argintii din această pereche vor avea pe un cromozom gena Ash-red de la tată iar pe celălalt cromozom gena pentru diluţia culorii de la mamă. Prin împerecherea unui astfel de mascul dungat pe galben tot cu o femelă lăptie (albastru diluat) vor putea rezulta atât femele galben dungate printr-un crossing over între cei doi cromozomi cât şi masculi galben dungaţi (heterozigoţi pentru roşu-cenuşiu). Practic, dungaţii pe galben reprezintă varietatea diluată a argintiilor, argintii care reprezintă culoarea pereche intensă a lor. De aceea, ei se pot obţine atât la fel ca şi argintii dar folosind galben uniform în loc de roşu uniform, cât şi la fel ca şi ciocolatii, folosind galben dungat în loc de ciocolatiu şi argintiu în loc de negru (vezi anterior, pct. a)). În mod asemănător cu obţinerea solzaţilor pe albastru (guţi) ar putea fi obţinuţi şi solzaţii pe roşu (trestii).
În încheiere, reamintesc că toate aceste informaţii legate de posibilitatea introducerii unor culori noi la Jucătorii de Galaţi pot fi utlie şi la alte rase de porumbei.
CLICK PE IMAGINI PENTRU MARIRE
10,365 total views, 1 views today
Comentarii
9 comentarii
Parerea ta conteaza!
Retine: Comentariul va fi facut public dupa aprobarea sa de catre administratorul blogului.
Va salut!
Ionut, in trecut, dintr-o imperechere “accidentala” dintre un baltat pe vanat de la tine, direct si o femela baltata pe galben a rezultat un frumos baltat pe gut (albastru solzat)cu un desen exemplar, dupa standard. Mai mult ca sigur nu a existat vreun grad de rudenie intre cei doi genitori. Perechea respectiva nu a mai prasit si alti pui, pt. ca eu nu-mi doream imperecherea intre culori. Expun, sub cuvant de onoare, o situatie reala de la mine din voliera.
Toate bune!
Salut Sorin!
Daca mai reproduceau, multi ieseau baltati pe negru.
O combinatie foarte interesanta.
Doar daca era o pe galbena cu culoare buna dadea majoritatea puilor pe negri, in schimb daca era o pe galbena cu o culoare mai spalacita, cu coada mai argintie, majoritatea ar fi fost baltati pe gut.
Nu stiu de ce , dar unele topice nu prea fac audienta desi sunt cercetare curata !
Ma uit sumar , fac o analiza si observ ca domnul Bratu {topic mai jos in banda} , singur , are de 3 ori mai multe vizite comparativ cu topicul acesta bazat pe cercetarea amestecurilor de culori .
Este drept ca ceea ce face domnul Bratu se realizeaza cu riscuri si sacrificii , dar totusi diferenta de 250 de vizite , este mult prea mare .
Conluzia mea este ca oamenii stiu sa aprecieze valorile .
Scumpul meu roman!!!!
Indubitabil este vorba de incultura tipica mehedinteana,cei consternati fiind de asfel de articole profunde,sa epateze in sustinatori {clonati} ai nonvalorilor columbofile.
Scumpul meu columbofil de calculator!!!!
Indubitabil este vorba de diferenta intre a juca fotbal pe teren si a te crede specialist in acest domeniu, stand la televizor, privind meciul de fotbal si dandu-ti cu parerea.
Nu vreau sa iau apararea nimanui, dar columbofilia se face sub cerul liber,CU PRIVIREA ATINTITA IN INALTUL CERULUI, nu la calculator, pe caiet, sau in voliera!!!!
Lasati porumbeii sa zboare , selectatii pe criteriul valorii si in acest fel veti scapa de ADEVARATA incultura columbofila!!!!
Legat de acest articol, apreciez ca este realizat de un om, care pe langa faptul ca este un teoretician bun, este si un bun practician.
Este o vorba inteleapta care spune :
,, – Teoria ca teoria , dar practica este cea care ne omoara , lipsindu-ne cu desavarsire !”
*TEORIA* ESTE BUNA, DACA TRANSPUSA IN *PRACTICA* APAR *REZULTATE*.
RESTUL ESTE FRECTIE LA PICIOR DE LEMN!
SUNT IN TARA ACEASTA FOARTE MULTI CARE SE CRED FOARTE CULTI IN ALE COLUMBOFILIEI, ZIC EI CA SUNT *MARI TEORETICIENI*, DAR CAND SE LOVESC DE *PROBA PRACTICA*, *SUNT AFONI*!
MAREA LOR MAJORITATE, FILOZOFEAZA SI ISI DAU OCHII PESTE CAP, VEZI DOAMNE CE CULTURA COLUMBOFILA AU ACUMULAT LA VIATA LOR, DAR IN REALITATE, NU SUNT CAPABILI SA-TI ZBOARE 5 PORUMBEI CARE SA PRESTEZE LA LIMITA DECENTEI!
RUSINE!
FELICITARI DOMNULUI MERGEANI PENTRU TOPIC SI PENTRU FAPTUL CA A TRECUT DE CEVA TIMP DE LA AMATORI LA PROFESIONISTI, NE MAI FIIND IN BARCA CELOR CARE CRED CA A FACE DRAGOSTE, ESTE ACELASI LUCRU CU A PRIVI FILME XXX, LA TELEVIZOR!
CAND VORBIM DE INCULTURA SI NONVALOARE COLUMBOFILA ?
Un subiect sensibil, care daca tot a fost pus pe tapet, este bine sa fie si dezbatut.
Clar, lipsa rezultatelor in concursuri oficiale este echivalentul nonvalorii columbofile!
De ce nu apar rezultatele?
– Datorita lipsei de cultura columbofila, deci datorita inculturii!
Ce capitole trebuie sa stapaneasca un columbofil pentru a avea rezultate ?
1.Sa-si achizitioneze cu multa pricepere materialul genetic.
(Daca este zgarcit si nu plateste, niciodata nu va avea pasari de valoare, etc.);
2.Sa-si confectioneze o crescatorie eficienta , care sa fie bine aerisita, sa nu prezinte umiditate, etc.;
3.Sa stapaneasca foarte bine notiunile elementare de medicina veterinara, cunoscand detaliat toata simptomatologia, patologia si tratamentele, afectiuniunilor ce pot aparea la porumbei;
4.Sa fie un bun antrenor, acest capitol fiind foarte complex.
Trebuie ani de practica pentru a simtii porumbeii in zbor, pentru a fi un bun sinergetician, in asa fel in cat sa ai abilitatea de a corecta totul rapid din mers, sa iei decizii pertinente, in asa fel in cat in ziua de concurs, porumbeii tai sa faca spectacol!
Un singur porumbel scos din forma, daca-l depistezi la timp si il elimini din stol, poate schimba decisiv valoarea stolului si clar rezultatul realizat!
5.Foarte important este sa ajungi si la nivelul in care sa stapanesti in totalitate capitolele ,,pregatire pentru etapa” si ,,refacere dupa etapa”.
Sunt foarte multe notiuni care trebuie sa ti le insusesti, sa le costientizezi si sa le pui in practica la momentul potrivit.
Performanta columbofila este exact ca un lant ; daca-ti lipseste o veriga totul se pierde!
Acesta este si motivul pentru care multi columbofili nu participa la etape, nonvaloarea fiind echivalentul neputintei.
In concluzie, de cat sa te faci de ras, mai bine stai pe burta si nu partici in competitii oficiale; dar in acest caz, ciocul mic si joc de glezne, nu te da cult si nici ca ai valoare, ca-ti creste nasul ca lui Pinochio!
Va pupa Jan!
din baltat pe vanat si pe galben poti scoare laptii cum a scos haradau